TATTOO

 

VICTOR NICOLAE

 

 

 

Sâmbătă, 17 ianuarie 2009: m-am trezit la ora 5 dimineața, cu mult înainte de cum îmi programasem de cu seară. Am adormit târziu, iepurește. De frica întârzierii sau a pierderii avionului, somnul meu eșuează de fiece dată. Iar noaptea nu-i chiar atât de neagră. În ea, sunt toate visele trimise mie când dorm. Noaptea îmi umple somnul cu vise. Încă nu mă cunosc destul de bine ca să răspund cu toată fidelitatea propriilor mele programări. Televizorul a pornit la 5:45, după cum îl fixasem. Și cafetiera, răspândind aromă de migdale. Eu le programez atent pe ele ca sa mă las apoi programat de ele la rândul meu. Mă sperie gândul când voi sucomba sub presiunea atâtor programatoare din ce în ce mai agresive. Uitându-mă la ce îmi mai rămăsese de împachetat, mi-am propus să nu mă mai enervez. Și îmi venea în minte o întreagă înșiruire de cuvinte: destinație, destinatar, destin, destindere, programare, instrucțiuni codate, ordine subliminale… Taxiul ne-a luat peste o oră şi pe la 7:30 eram în Aeroportul JFK. Abia a treia oară am nimerit la aliniamentul potrivit zborului nostru. Verificatoarele nu răspundeau comenzilor. Sandra a chemat superul, care la rândul lui a chemat un alt super să puna sub ascultare aparatura rebelă. Până acum, Sandra noastră a fost surprinzător de calmă, chiar şi când şoferul taxiului a oprit la o benzinărie să-şi umple rezervorul.

 

         

 

E plăcut să vezi că programul tău de vacanță decurge conform așteptărilor, cu condiția să nu-ți exagerezi prea tare pretențiile. Cu condiția să știi exact ce vrei, să-ți cunoști toate dorințele. E minunat să zbori spre Ecuator într-una din cele mai friguroase perioade ale iernii newyork-eze. Peste noapte, s-au înregistrat 10°F. Nu ne-am îmbrăcat prea gros, calculând doar drumurile scurte din casă până la taxi şi de la taxi în aeroport. Avem locurile chiar în coada avionului, lângă Lavatory. O muscă zboară printre noi. O fi venit din ţări mai calde și n-a avut curajul să coboare. George s-a parfumat. Sandra își face vânt cu o revistă şi se uită după stewardesă, să vină să-l dea jos pe neascultătorul ăsta, fiindcă îi spusese să nu cumva să-şi mai arunce pe el vreun strop de parfum. Şi încă unul de dame. Nimerind lângă closete, George se felicita singur că n-a ascultat-o pe Sandra.      

 

Avionul trebuia să plece la ora 9:15. Decolăm la 10:10, din cauza statului la coadă pe pistă. Nu toate orarele funcționează la fix. Avem înainte 3.148 de Km şi 4:47 ore de zbor. Monitorul avionului modifică timpul zborului: 4:37. Vom sosi la 14:50, adică la 15:50, pentru că Aruba își păstrează diferenţa de o oră faţă de ceasurile noastre. Cer senin. În 10′ atingem înălţimea de 9.402m / 30.695 ft. Nu am urmat traiectoria lui 1543. Cu două zile în urmă, s-a produs Minunea de pe Hudson River. Cursa pentru Philadelphia – 1543 a aterizat forţat pe luciul apei, după ce un stol de raţe i-a incendiat unul dintre motoare. Toţi pasagerii însă au scăpat cu viaţă, iar pilotul a devenit erou naţional, invitat special la Washington marţi, 20 ianuarie, să asiste la depunerea jurământului de către viitorul preşedinte al USA, Barack Obama. Rațele au reprogramat totul, intrând într-unul din motoarele lui 1543.

 

         

 

          Prin hublou, se zăresc Turks and Caicos Islands. Apoi, Haiti și Dominican Republic. La ora 13:20, trecem prin culoarul aerian dintre Santo Domingo și Port-au-Prince. Altitudinea: 35.000 ft / 10.669 m. Ideea că vacanța este un ideal palpabil trebuie cultivată cu mult talent. Sandra n-ar mai face nici un efort după aterizare, de vreme ce totul a fost planificat atât de minuțios. Ea pretinde că ne cunoaște dorințele chiar mai bine decât noi înșine. Ne vorbește adesea despre identitate și aspirație.

 

Aterizăm la ora 14:57 / 15:57 pentru Aruba.

 

80ºF în aer / 82ºF în apă. Deşi nu înot prea bine, mă aventurez adesea în larg. Îmi depășesc limitele, adică. Împing linia orizontului cu capul și caut senzaţii tari. Curenţii de apă nu mă sperie, mă las în voia lor. Soarele arde, mă afund să-mi răcoresc faţa. Țin ochii strânşi, să nu mă usture sarea. Când mi-i deschid încet, spre lumina soarelui… Dar unde-i soarele? Un yacht alb, leneş, s-a interpus între mine şi razele sale. E TATTOO, scrie mare pe prova yachtului şi pe suprastructurile lui. Literele T îi sunt desenate ca păsări în zbor. Nimeresc o scară, mă prind de ea şi mă odihnesc puţin. Urc pe punte. Mi-e sete… o sete amărui-sărată. E cineva pe-aici? – îmi anunț prezența. Zăresc o mişcare în cabina de comandă. Cineva cunoscut? Da. Este Mister T. Pune la uscat un tatuaj pe o bucată de piele. Îmi zâmbeşte prietenos: ”Te așteptam!”. Trebuia să și vin? ”Da.” De ce? ”Pentru că aici, dincolo de pământ şi dincolo de ape, s-ar putea afla un al treilea loc. Sau nu s-ar putea afla, dacă vrei tu să nu se afle! Caută mereu un al treilea loc şi, dacă îl găsești, caută mai departe, fiindcă al treilea loc rămâne mereu ascuns”. Pe Mister T l-am întâlnit ieri. Mie îmi place să stau pe nisip, sub umbra lungă a unui palmier. Și îmi place să visez că stau sub un palmier pe nisipul alb. Ieri, mai visam și că un individ cu pielea cafenie, cu părul roșcat, stătea așezat pe vine și mă privea cu multă curiozitate. Umbra trupului său era mai deasă decât a palmierului din visul meu. Transpirația lui mirosea a sare și a alge. Răspândea energii reconfortante. Mi-am deschis ochii și am văzut o gură mare, buzată, ce zâmbea arătându-și toți dinții. ”Nu vrei un tattooo?”, m-a întrebat. Pe pielea lui fină și catifelată, nu vedeam nimic: Dacă tu nu te-ai tatuat, de ce m-aș lăsa pe mâinile tale? ”Pentru că trebuie să pleci de aici cu o amintire puternică.” Pe tine, nu te-a însemnat nici o amintire? ”Eu mi-am tatuat amintirile direct pe memorie. Hai, îți fac un tattoo care te va ține până la prima baie, ca să-ți amintească de ultima ta aventură”. M-a convins. Voi avea primul meu tattoo pe pielea mea uitucă. Desenează-mi un papagal roșu și unul verde, i-am cerut. Cel roșu e acrobat. Cel verde nu știe să facă nimic. Îi place să o mângâi pe burtă, fiind o ea. Și țipă după mine când mă revede. ”Pe cel roșu îl cheamă Laurance și pe cea verde, Rita.” De unde știi? mă mir eu. ”Ai venit din direcția lor și eu îi cunosc pe toți papagalii din împrejurimi. I-am desenat pe fiecare înainte de a lua ființă.” M-a mai convins o dată. ”Știi ce ți se potrivește?” – mi-a zis. Ce? ”Un sergent major. Acesta este un pește albastru foarte grijuliu cu procreația. E major pentru că trupul lui de-o palmă poartă trese negre, ca pe un epolet.” Dar n-ai și un pește cu grad de general?! ”Rechinul. Dacă nu vrei pește, aleg pentru tine un semn astral. Sau unul ancestral.” Și-a pus palmele pe tâmplele mele: ”Nu văd nimic.” Atunci inventează ceva, i-am zis. Și el s-a apucat de lucru pe partea stângă a pieptului meu, calculând cu voce tare distanța egală dintre tattoo, creierul meu și inimă. Simțeam cum îmi înțepa ușor pielea și gândurile mele se risipeau, până când am ajuns să înregistrez doar impulsuri și să le departajez ironic prin cifre simple: zero, unu, unu, zero, zero, zero, zero, unu, zero, unu, unu, unu…          

 

 

 

”Și Ea te aşteaptă! Hai, coboară pe-acolo!”, îmi arată el acum cu degetul. Cobor, trec printr-un coridor întunecat, atras de o lumină verzuie. Și o recunosc imediat după semnalmentele din tattoo-ul meu. Aş îmbrăţişa-o, dar ceva inexplicabil mă oprește. Îmi spune că yachtul numit TATTOO este al ei şi numai al ei, iar cine urcă la bord îi aparţine în întregime. Și Mister T? o întreb eu. „Care dintre ei?” Cel de sus, de la comandă. „TATTOO este condus doar de Păsările T, cele din literele T T T cu aripi.” Mă uit mai bine la ea și întreb prosteşte: Totdeauna umbli goală prin cabine? ”Numai când aștept pe cineva anume.” Și mă aștepți demult? ”De ieri, dinainte de prânz.” Cam la vremea aceea Mister T își terminase tatuarea pieptului meu și se gândea ce plată să-mi ceară. Ea se lipeşte de mine. Pielea îi e rece, acoperită de ceva gelatinos. Vrea să știe dacă: „Idealul tău are multă gelatină în el?” Prefer să tac, să ne împreunăm doar respiraţiile. „Presiunile tale interioare îţi rămân uneori  necunoscute?” Chiar despre idealul gelatinos şi presiunile mele n-aş vorbi. „Practici mai vechi te-au deformat. Accepţi senin ceea ce ţi se-arată accidental şi te bucuri de neprevăzut indiferent de imprecizia prin care treci.” Nu. Nu-i așa. „Aspiraţiile tale încă efemere te târăsc pe lângă mine fără să ne întâlnim, cum s-a mai şi întâmplat… Ce se petrece acum e o reducţie. Simţi asta?” Numai la o reducţie nu m-aş fi gândit. „Una operată în grabă.” Ca proces natural, uman, cred că n-ar fi nimic rău în asta. „Agitările tale atribuie şi redistribuie entităţi materiale şi spirituale sub o stare febrilă de libidou. Asaltat de impulsuri ocazionale, îneci adevărul într-o plăcere carnală. Ce-i fundamental în existenţa ta, rătăcită între nivele mai mult sau mai puţin reale?” Rătăcire?! „Nu minimaliza rolul insolaţiei.” Cred că vorbim aceeași limbă în două feluri. „Vom intra imediat în conflict datorită dualității.” Ce conflict? „Unul cu stricteţe iritabilă… ai să te convingi repede.” Resimt deja strictețea iritabilă, deși nu prea știu ce-i asta. ”Pentru că eu nu te plac. Idealul tău palpabil respinge armonizarea necesară, deşi îţi consumă şi asemănările, şi conexiunile.” Atenția mea s-a diluat și mi s-a pus un nod în gât. „Te-ai conectat la semnificaţii ademenitoare, încâlcite, printr-o alunecare copilărească, dar şi prin respingere.” Mai mult printr-o respingere. „Deriva ta şi confuzia disprețuiesc detaliul. Şi atunci ţi-ai dori altceva, un alt sâmbure din care să genereze reordonarea, plină cu alte semne.” Sincer să fiu, mi-e teamă să mai fiu sincer. „Persişti în separarea tranşantă între subiect şi obiect. Sau între cauzal şi acauzal…” Ai uitat de separările între fizică şi metafizică, între ştiinţă şi religie! „Vine catastrofa!” O catastrofă?! „Nu mă mai asculţi: e catastrofa separărilor tranşante!” Vreau puțin aer curat, mă sufoc! „Te cufunzi în somnolenţe comode…” Mă sperii ca să mă atragi şi mai tare! „Lumina zilei va pătrunde din ce în ce mai greu până la tine. Te afunzi. Tot ce ți se pare ideal, dar inert, ar trebui să primească dinamizare de la componentele tale psihice, de la semnele cu care au fost însemnate, multe dintre ele servind însă unei noi percepţii. Ești gata? Nu. Nu ești pregatit. Așa că întoarce-te. Și mai încearcă!”

 

 

 

Reducție, semnificații ademenitoare, conectarea prin respingere, program, programare, destin, destinare, somnolențe comode, rezistența la mesajele subliminale, separări tranșante … și m-a trezit o durere ascuțită în piept. Cu un bisturiu, Mister T tăia de zor în carnea pieptului meu. Stăteam întins pe niște scânduri murdare, printre cadavre. ”Te doare?” – s-a speriat Mister T. Ce, dracu, faci? Vrei să mă omori? ”Mi-ai stricat toată munca, ai încurcat semnele. Voiam doar să-mi iau înapoi tattoo-ul.” Cu piele, cu tot? ”Altfel cum?” Și la ce-ți trebuie ție? ”La colecție. Îl usuc în aerul sărat. Colecționez tattoo-ri cu tot cu pielea lor.” Dar donatorii sunt de acord? ”Cine îi mai întreabă, după ce au acceptat tattoo-ul până la capăt?” Și eu am acceptat fără să știu ce accept. ”Te-ai supus obișnuinței și ai dat parțial curs unor planificări private, amăgit de armonii captive.” Aiurea, ce tot spui? ”Imprevizibilul însă ți-a smuls imbolduri ce s-au potrivit tehnicii de salvare. Dar procesele tale cele mai intime, iată, ți-au devenit în mod și mai funest de necomunicat.” Asta nu a fost vocea lui, ci a Ei. ”Da, dar Ea nu te-a vrut. Credea că te cunoaște ca să te poată stăpâni. Ca să îți smulgă acceptarea. N-ai fost pregătit. Accepți fără să știi ce accepți și te salvezi inocent fără să știi ce te-a salvat. Deși semnele erau clare, îți spun eu, n-a lipsit nimic. Sunt un profesionist. Sau poate că nici nu știi ce ți-ai mai dori împotriva voinței tale…” Și funestul lui Tattoo mi-a dispărut imediat de pe piept. Pentru că lui Mister T i-a scăpat un mare adevăr: ca toate tattoo-urile noastre să ajungă în colecția lui, Ea ar trebui să ne cunoască pe noi cu mult mai bine.  

 

PS Malaimare

Din pacate fotografia excelenta pe care mi-a trimis-o Victor nu aputut fi copiata, habar n-am de ce, probabil ca le trimite intr-un format pe care eu nu-l pot gestiona sau pur si simplu nu ma pricep. Textul este insa splendid si vorbeste despre niste lucruri pe care noi doi le cam dezbatem de o bucata de vreme fara sa fi ajuns la vreo concluzie caci eu am devenit un sceptic cat se poate de blazat, nu ma mai intereseaza nimic din ceea ce inseamna lumea civila fata de care am o detasare cat se poate de profunda. Cititi si meditati. De fap, daca ati ajuns la textul meu inseamna ca ati citit, asa ca nu va mai ramane deact sa sedeti un pic si sa meditati. Succes! 

 

 

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la TATTOO

  1. SONJA D SZIMON spune:

    ESTE CEVA DIFERIT DE CEEA CE AI SCRIS PANA ACUM…
    REMARC CU PLACERE CA ACIDITATEA TI-A MAI SCAZUT SI ESTI MAI PUTIN INCISIV…
    MAI STII, POATE VRE-O DATA O SA INCEAPA SA-MI PLACA…
    CINE STIE…
    SALUTARE
    SONJA D SZIMON

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s