Nicolae Călugăriţa

„Teatrul – cea mai frumoasă profesie“

                                                                                        

 

La admitere, Teatrul era un pisc pe care visam să-l escaladez. Concursul de admitere a fost momentul când m-am încredinţat că pot încerca ascensiunea, care sper că încă nu s-a încheiat… Pe atunci credeam că este cea mai interesantă profesie. Am fost rând pe rând inginer, muncitor, profesor, doctor, împărat, prinţ, poliţist, judecător… adică tot ce-aş fi vrut să fiu în afara teatrului, adică om. Au fost personaje de care m-am apropiat, şi poate altele pe care n-am ştiut să le descifrez până la capăt. Înalt sau mărunt, frumos (mai mult sau mai puţin), cu muşchi sau cu platfus, actorul, dacă are har, dacă are ceva de spus, e cert că va fi îndrăgit de public şi răsplătit cu aplauze. Mai trist e că la noi, mai ales acum, actorul nu este preţuit… Şi încă mai trist e că apar tot soiul de specimene în aşa-zisele telenovele, care se autointitulează actori. Teatrul, scena adevărată, a fost ferită până acum de amatorism.

În afara scenei am avut şi am o viaţă normală, fiind susţinut de familie: de soţia mea, Veronica, inginer, de fiul meu, Marius, şi el actor – înzestrat cu har, după cum cred. Am predat, ca profesor asociat la UNTC, vorbire – încercând să le transmit şi să le cultiv studenţilor respectul şi dragostea pentru limba în care se exprimă pe scenă. (Din păcate, la TV tot felul de „nechemaţi“ rostesc limba română după bunul lor plac sau după ureche, copiind vedetele care pun accentul, absolut greşit, pe prima silabă a cuvântului.)

În anul 2000 am fost răsplătit de Preşedinţia României cu Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Cavaler. Am înregistrat la Radio emisiuni de poezie, roluri în spectacole de teatru radiofonic şi spectacole de teatru la TVR. Şi am fost „vocea“ TVR şi TVR Internaţional. Am realizat şi o serie de reportaje de televiziune.

Astăzi sunt convins că teatrul este cea mai frumoasă profesie. Vocea, gestul, privirea, adevărul sunt crâmpeie ce mi-au rămas întipărite după ce am văzut jucând mari actori de aici sau de pretutindeni. Cortina a căzut, ropote de aplauze sparg liniştea templului Thalia, candelabrul din mijlocul sălii se aprinde, distingi dacă mai poţi feţele spectatorilor, şi-ţi pare rău că vraja a luat sfârşit… Dar mâine totul începe din nou. Ştie cineva cu ce preţ?

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s